Preocuparea pentru părerile celorlalți despre noi este un fenomen natural și, într-o anumită măsură, rațional, fiecare ființă umană are nevoie de validare și apartenență.
Din punct de vedere psihologic, oamenii sunt ființe sociale:
• Ne formăm identitatea în relație cu ceilalți.
• Avem nevoie să fim acceptați pentru a fi în siguranță și integrați.
• Feedbackul celorlalți ne ajută să ne autoreglăm comportamentele și să învățăm.
Din păcate, în lumea modernă, aceste gânduri necontrolate te pot duce la exasperare. Dacă te-ai lăsa condus de rațiune, ai înțelege că temerile tale cu privire la ce cred ceilalți sunt exagerate și rareori merită să-ți faci griji din cauza lor.
Dar nimeni nu este condus exclusiv de rațiune, iar cei mai mulți dintre noi se lasă ghidați de tipare (patternuri) nesănătoase.
În unele cazuri, „ce cred ceilalți despre mine” se poate transforma:
• într-o anxietate legată de aprobarea celorlalți;
• într-o reducere a competenței în activitățile de zi cu zi;
• într-o afectare a capacității de a lua decizii.
Un alt motiv pentru care ne temem de părerile celorlalți este acela că evaluările negative dau naștere rușinii — sentimentul că ești considerat lipsit de valoare, nedemn, incompetent sau imoral — și ajungem să credem acest lucru despre noi înșine.
Teama de rușine este justificată, deoarece studiile arată că sentimentul de rușine poate duce la depresie și anxietate.
Filozoful chinez Lao Tzi a scris: „Dacă îți pasă de părerea celorlalți, devii prizonierul lor.”
În realitate, închisoarea părerii celorlalți este construită de tine, întreținută de tine și păzită de tine.
Dacă te simți captiv în închisoarea părerilor celorlalți despre tine, nu te descuraja: tu deții cheia propriei tale libertăți.
O metodă de a face asta este să-ți amintești că nimănui nu-i pasă cu adevărat de tine. Studiile arată că toți supraestimăm cât de mult se gândesc alții la noi și la defectele noastre, ceea ce duce la o inhibiție nejustificată și la afectarea calității vieții. În realitate, fiecare se gândește cel mai mult la propria persoană.
În al doilea rând, rezolvă frica de rușine. Având în vedere că în spatele credinței „ce spun ceilalți despre mine” se ascunde o frică de rușine, este necesar să înfrunți această frică în mod direct.
Uneori rușinea este justificată — cum ar fi atunci când jignim o altă persoană din răutate sau când umblăm cu fermoarul deschis. Alteori, însă, rușinea pe care o simțim este de-a dreptul ridicolă: ne este rușine că nu avem dinții perfecți, ca în reviste.
Dar, oricare ar fi motivul rușinii, decide să nu-l mai ascunzi și, astfel, vei trece peste rușinea aceea inutilă care te ține pe loc.
Atunci când vei ajunge să controlezi sursa rușinii și vei decide să nu te mai lași blocat de ea, vei fi mult mai stăpân pe tine și mai fericit.
Bibliografie:
1.Arthur C. Books, Oprah Winfrey ,
Arta si știință de a devenii mai fericit, Construesteti viața pe care ți-o dorești, cap.IV.
2. Baumeister, R. F., & Leary, M. R. (1995).The need to belong: Desire for interpersonal attachments as a fundamental human motivation.
#3Psychological Bulletin, 117(3), 497–529.
➜ Fundament: nevoia de apartenență este o motivație umană primară; preocuparea pentru părerea celorlalți are rol adaptativ.
3. Deci, E. L., & Ryan, R. M. (2000).
The “what” and “why” of goal pursuits: Human needs and the self-determination of behavior.
Psychological Inquiry, 11(4), 227–268.
➜ Teoria autodeterminării: echilibrul între autonomie și relaționare este esențial; preocuparea moderată pentru ceilalți poate sprijini autoreglarea sănătoasă.
4. Festinger, L. (1954).
A theory of social comparison processes.
Human Relations, 7(2), 117–140.
➜ Teoria comparației sociale: oamenii se evaluează prin raportare la ceilalți, un proces cognitiv normal și util.
