Terapia de cuplu: Un drum cu douǎ sensuri
Relațiile de cuplu sunt minunate, dar și dificile de gestionat. Te pot ridica pe cele mai înalte culmi, dar la fel de bine te pot face să cazi în gol, fără centură de siguranță. De ce este așa? Foarte simplu, sentimentele se transformă, iar noi suntem într-un continuu proces de schimbare. Drept urmare, ceea ce simțim pentru persoana iubită se modifică. Nimic nu crește de la sine. Așa cum iarba are nevoie de soare, apă și lumină pentru a se dezvolta, la fel și o relație are nevoie de efort și implicare conștientă pentru a se menține. Întâlnesc des în cabinet povestea: “Tu greșești, eu am dreptate”. Toți avem versiuni diferite ale aceleiași povești și ne lăsăm prinși de ele, iar acest lucru poate fi problema. Când ești convins că celălalt greșește și tu ai dreptate, pierzi din vedere interesul comun. Ce vrei de fapt? Să vă înțelegeți sau să aveți dreptate? Atunci când înțelegi că fiecare are propriul adevăr după care se ghidează, și este normal să fie așa, că niciunul dintre voi nu deține adevărul absolut, și fiecare are dreptul la propria opinie, dar felul în care o exprimăm, tonul vocii și impunerea dictează starea de bine în relație, lucrurile se pot schimba. Cum ne aliniem opiniile? Plecând de la interesul comun. Ce funcționează cel mai bine pentru noi? De ce povestea ta reală și a celuilalt nu? “Tu greșești, eu am dreptate”, creează o mare luptă pentru putere în cuplu care duce la neplăceri pentru ambii parteneri. Când amândoi insistați că aveți întotdeauna dreptate și celălalt greșește, se creează un climat de tensiune și resentiment. Acest comportament duce la escaladarea conflictelor și deteriorarea legăturii emoționale între parteneri. Cum ieșim de aici? Gândiți-vă la asta: Care este interesul comun în situația dată? Cum ne afectează asta relația? Dacă tu ești convins că ai dreptate și partenerul greșește, acesta este cheia succesului pentru relația ta? Creează asta o stare de bine în relație? Dezvoltarea abilităților de comunicare și înțelegere, empatie și ascultare activă sunt esențiale. Partenerii trebuie să învețe să își exprime nevoile într-un mod non-defensiv, în timp ce își pun în perspectivă punctele de vedere și înțeleg perspectiva celuilalt. O altă poveste pe care o aud des în cabinet: “Credeam că ai trecut peste”. În relații, mai ales cele de lungă durată, au loc foarte multe situații plăcute și neplăcute deopotrivă. Cum creierul este mai orientat spre cele neplăcute, și este firesc să fie așa, el caută soluții la probleme și rămânem conectați acolo pentru mai mult timp. Una dintre probleme este că atunci când se întâmplă astfel de situații, partenerii recurg la mutism selectiv. Nu vorbim despre asta din două motive: -asta ar aduce o stare de disconfort în relație -din dorința de a menține o armonie aparentă. Pe termen scurt aduce disconfort, dar cheia succesului în relație este comunicarea. Avem nevoie de o explicație din partea partenerului pentru a merge spre el cu acceptare și înțelegere. Pe termen lung, comunicarea și înțelegerea situației ne vor împiedica să ajungem la situații de genul: “Credeam că ai trecut peste”. Acest fenomen reprezintă o formă de rezistență la schimbare în cadrul relațiilor interpersonale. Una dintre cele mai importante consecințe în relație ale acestei percepții este o creștere a sentimentelor de frustrare și nesiguranță. Cum ieșim de aici? Luați-vă timp pentru a vorbi deschis despre situație. Discutați despre gândurile voastre și cum v-a făcut să vă simțiți situația. Dacă au mai apărut vreodată astfel de situații și cum să procedați pe viitor în astfel de situații. Aceste gânduri sau amintiri dureroase se adună strat peste strat generând o prăpastie mare și dureroasă între voi. Ce mai trebuie să știi în relație: “Nu totul merge ca pe roate”. Dacă ți-ai găsit un partener ideal și credeai că viața ta va fi roz, lipsită de stres, durere și disconfort, te înșeli. Pe măsură ce explorezi relația, unora te vei împiedica, te vei lovi, te vei simți pierdut, singur și speriat; toate acestea fac parte din marea aventură. Vor fi urcușuri și coborâșuri, plăcere și durere, bine și rău, amărăciune și dulceață; acestea te vor face să te simți complet viu și să te întreci pe tine însuți, ceea ce sigur e mai bine decât să rămâi în zona ta de confort. În concluzie, o relație sănătoasă necesită efort, angajament și înțelegere reciprocă. Investiția în comunicare, așteptări realiste, înțelegere și respect pot contribui la creșterea și consolidarea unei relații durabile si împlinite. BIBLIOGRAFIE: Cartea Actioneza cu dragoste, Russ Harris, editura Herald 2009
Învață să dai replica atunci când ești criticat
Cu toții am fost cel puțin o dată criticați. Astfel de situații fiind tot mai frecvente ajungem să credem că este natura noastră să facem asta. Dar o mare parte din gândirea noastră, lăsată liberă este părtinitoare, distorsionată, parțială, neinformată sau cu prejudecăți subiective. Cu toate acestea, calitatea vieții noastre, a ceea ce spunem, facem sau construim depinde tocmai de calitatea gândirii noastre. Gândirea nepotrivită este costisitoare, atât în bani, cât și în calitatea vieții. Ne temem să fim criticați pentru că nu am fost învățați tehnici eficiente de a le face față. Multe dintre episoadele noastre depresive sunt declanșate de criticile exterioare. Chiar și cei mai buni experți, profesioniști în primirea insultelor pot reacționa negativ la ele. De ce? În primul rând, nu ceilalți sau comentariile critice pe care le fac te deranjează… Când o persoană te critică în minte se declanșeză o serie de gânduri automate, negative, reacția emoțională este creată de aceste gânduri nu de ceea ce spune cealaltă persoană. Gândurile care te supără sunt cele cărora tu le acorzi substrat de adevăr și sunt bazate pe erori mentale. Încearcă să identifici gândurile nagative pe care le ai când ești criticat. Noteză-le pe o foaie de hârtie, apoi pune-le la îndoială, identifică erorile și înlocuiește-le cu replici raționale, obiective. Dacă înveți să gândești mai realist te vei simți mai puțin supărat, furios, amenințat. În al doilea rând, comentariile celorlați pot fi false sau adevărate. În cazul în care comentariile sunt false , nu ai motive să fii supărat… de ce să fii supărat dacă altcineva face greșeala să te judece în mod injust? Greșeala este a lui nu a ta. Pe de altă parte, în cazul în care critica este adevărată, tot nu ai motive să fii supărat, amintește-ți: nimeni nu-i perfect, iar greșeala observată poate fi remediată, poți lua măsuri pentru a o corecta. Pare simplu privind per ansamblu, dar dificil când trebuie să aplici. Iată câteva stategii verbale asertive care te-ar putea ajuta. Când cineva te critică, o face fie pentru că vrea să te ajute, fie să te jignească . 1. Pune-i persoanei respective o serie de întrebări pentru a afla exact ce vrea să transmită. Încearcă să eviți să fii critic sau defensiv când pui întrebările. Roag-o să fie mai clară și mai explicită în ceea ce îi displace la tine. Acesta strategie te va ajuta să trasformi comunicarea din atac- apărare în colaborare și respect reciproc. 2. Caută o modalitate prin care să nu fii în contradicție cu el. Îi poți explica că : critica adusă este bazată pe felul în care el interpretează situația și că este de înțeles , dar să-i semnalizezi mesajul în unul: tu mă ataci și de data asta spui lucruri false . 3. Prezintă-ți punctul de vedere cu diplomație. Tendința noastră imediată când auzim critici este să ne apărăm . Aceasta este o greșeală majoră , deoarece intensitatea atacului o să crească transformându-se într-un război care consumă . În schimb dacă răspunzi prezentându-ți punctul de vedere obiectiv, admițând că este posibil să te înșeli și că aveți gusturi diferite nu doar în lucruri concrete ci și în interpretările pe care le acordați , vei ieși câștigător. Bibliografie: 1.Terapia bunei dispoziții , TRATEAZĂ DEPRESIA FĂRĂ MEDICAMENTE CU AJUTORUL METODEI COGNITIV-COMPORTAMENTALE. David D. Burns, editua Litera , cap, 6. 2.Edward M. Glaser, Un experiment în dezvoltarea gândirii critice, Teacher’s College, Universitatea Columbia, 1941) 3.Foundation for Critical Thinking https://www.criticalthinking.org › …
Imagine de sine….. Asta-s eu!
Imaginea de sine este legată de ceea ce vedeți când vă uitați într‑o oglindă, cu toate acestea, este mult mai adânc decât atât. Imaginea de sine se referă la modul în care ne vedem pe noi înșine la un nivel mai global, atât intern, cât și extern. Aceasta reprezintă modul în care te percepi, o serie de păreri și de impresii despre tine.Afirmațiile de tipul: Așa sunt eu, așa am fost mereu, nu mă pot schimba, le auzim și folosim frecvent în diverse situații, acești termeni ilustrează niște tipare de evitare consolidate de‑a lungul timpului. De unde vin aceste afirmații?Acest afirmații provin din două surse: Imaginea de sine este legată de ceea ce vedeți când vă uitați într‑o oglindă, cu toate acestea, este mult mai adânc decât atât. Imaginea de sine se referă la modul în care ne vedem pe noi înșine la un nivel mai global, atât intern, cât și extern. Aceasta reprezintă modul în care te percepi, o serie de păreri și de impresii despre tine.Afirmațiile de tipul: Așa sunt eu, așa am fost mereu, nu mă pot schimba, le auzim și folosim frecvent în diverse situații, acești termeni ilustrează niște tipare de evitare consolidate de‑a lungul timpului. De unde vin aceste afirmații?Acest afirmații provin din două surse: de pe vreme când erai copil, iar ceilalți oameni ți le atribuiau, iar tu le porți cu tine și în ziua de azi. de pe urma alegerilor pe care tu le‑ai făcut, pentru a evita să îndeplinești anumite sarcini dificile sau dezagreabile. Care sunt afirmațiile pe care le spui despre tine atunci când vrei să eviți un lucru pe care nu vrei să‑l faci?Etichetări de genul: sunt prea bătrân, sunt prea tăcut, sunt slab la limba engleză, sunt urât, sunt emotiv, sunt rezervat etc, le folosim des, dar aceste etchetări ne dau convingerea că noi suntem produse finite și nu vom fi niciodată altfel. Dacă ești un produs finit înseamnă că ai încetat să evoluezi, chiar dacă dorința de evoluție există, tocmai aceste formulări pot fi sursă blocării tale. O atitudine de genul: „sunt slab la pictură”, îți crează contextul prielnic pentru a crede că este o incapacitate de a ta, nu ești priceput la desen, iar asta ta va face să nu mai depui efortul necesar pentru a te schimba. Accepți că „așa ești tu” și ai un motiv intrinsec de a evita să te ocupi de acest aspect.Alegi această atitudine în defavoarea ta, pentru a evita să crezi în tine că poți face față unor situații pe care mereu le‑ai considerat dificile. Dacă te bazezi pe ideea: „mereu am fost așa” nu va mai trebuie să iei în considerare riscul de a acționa diferit, iar acesta ideea te va ajuta să te disculpi de un comportament nedorit. Scoți la înaintare aceeași scuză de fiecare dată…Beneficiul agățării de astfel de enunțuri poate fi rezumat printr‑un singur cuvânt: EVITARE. Dar evitarea nu‑ți acordă șansa să‑ți demonstrezi că „tu nu ești așa” și că anumite aspecte din viața ta se pot schimba cu un minim de efort. Gândește‑te că, un set cu definiții sau calificative ale propriei persoane pe care le folesesti regulat sunt limitative și autodistructive. Atât timp cât te descrii în termeni de genul ăsta, ai o scuză bine pregătită pentru a nu te implica într‑un nou proces de schimbare și evoluție.Folosești eticheta ca o justificare pentru a rămâne mereu așa. „Așa sunt eu” reprezintă un argument pentru faptul că nu va fi niciodată altfel și nu vei lua în considerare ideea de a te schimba. Dacă vrei să elimini enunțurile inutile care ta fac „să fii” așa, iată câteva strategii: Înlocuiește afirmațiile de tipul: „sunt neîndemânatic” cu „până acum m‑am comportat ca un neîndemânatic”… Încercă să stai departe de anumite afirmații pe perioda zilei. Dacă spre exemplu până acum afirmai „sunt leneș” pentru a te descrie, fă comportamente care să te facă să fii opusul acelei afirmații, alege o zi în care comportamentul să fie în opoziție. Încercă să vorbești cu oamenii apropiați despre atributele pe care ți le atribui și pe care ai vrea să le schimbi și cere‑le să‑ți semnalizeze discret în momentul în care revii la vechile tipare. Propune‑ți să renunți la toate scuzele acelea vechi folosite în scopul evitării, și implică-te în activități pentru care în trecut găseai afirmații de genul: ăsta‑s eu”. Permite‑ți să pui la îndoială credințele care fac apel la personalitatea ta, și actioneză în defavoarea lor. Dacă spui despre tine „sunt leneș” întrebă‑te de unde știi asta despre tine, și cum ar trebui să procedezi pentru a demonstra contrariul. Cu efort și perseverență totul se va schimba. Tu ești în stare să devii orice îți dorești, dacă așa alegi! BIBLIOGRAFIE: •Dr Wayne W. Dyer. 2002. Zonele tale enornate. Cap. 4 Eliberează‑te de trecut, (pag 107‑125) •Baumeister, R. (1997). Identitatea, conceptul de sine și stima de sine: Sinele pierdut și găsit. În R. Hogan, J. Johnson și S. Briggs (Eds. ) Manual de psihologie a personalității (pp. 681‑710). San Diego, CA: AcademicPress. •https://positivepsychology.com/What is Self‑Image în Psychology? How Do We Improve it?
Cine e de vină?… Sunt un om rău?
Vinovăția este o emoție aversivă. Ea implică un sentiment de remuşcare, regret, tensiune şi excitare (Baumeister, Reis şi Delespaul, 1995; Tangney, 1995) şi apare adesea împreună cu ruşine (Ferguson & Stegge, 1995; Tangney, 1995).Deoarece vinovăția este rea din punct de vedere experiențial, actul de a face pe cineva să se simtă vinovat înseamnă a provoca o stare emoțională negativă, nedorită, pe care majoritatea oamenilor încearcă în mod normal să o evite. Sentimentul de vinovăție apare atunci când gândurile noastre sunt următoarele: 1. Am făcut ceva ce nu ar fi trebuit să fac, acțiunile mele încalcă standardele morale. 2. Acest comportament arată că sunt o persoană rea, sau am o latură întunecată. Conceptul răutății este centrul sentimentului de vină. Când te simți vinovat ai sentimentul că ai făcut ceva greșit. Acest lucru poate fi adevărat sau nu. Poate fi comportamentul pe care îl faci atât de imoral sau amplifici lucrurile disproporționat? Principala problemă cu care ne confruntăm când acțiunile noastre nu se încadrează în standardele morale este “etichetarea”, sunt o persoană rea datorită lucrurilor pe care le-am făcut. Este contra productiv să-ți pui eticheta de persoană rea, deoarece atenția ta se canalizează spre a rumega și a te persecuta, nu către a găsi strategii eficiente în rezolvarea problemelor. O altă greșeală cu care ne confruntăm când apare sentimentul de vină este personalizarea. Îți asumi răspunderea în mod eronat pentru evenimente pe care nu le-ai produs tu. Să presupunem că-i atragi atenția constructiv unui coleg într-o situație, dar el reacționează defensiv și jignitor. E posibil să te simți vinovat pentru reacțiile lui, să tragi concluzia în mod arbitrar că ai făcut un comentariu nepotrivit, dar de fapt gândurile au fost cele care i-au declanșat reacția, tu nu ești responsabil de interpretarea pe care el o dă situației.Multe persoane se autoînvinovățesc pentru situații pe care nu le provoacă. Nici nu trebuie să ajungem la convingerea nihilistă că, nu poți face rău nimănui indiferent de ce ai face, că gândurile și interpretarea pe care o dăm situației sunt cele care provocă sentimentul de vină. Astfel ajungem să credem că dacă îmi agresez familia, înșel, fur, nu-i problema mea, gândurile lor sunt cele care le crează probleme. GREȘIT!În măsura în care suferința persoanei este creată de gândurile sale distorsionate, atunci el este responsabil de suferința sa, în schimb dacă suferința este cauzată de gânduri coerente, nedistorsionate, suferința este reală și este produsă de o cauză externă. Dacă într-adevăr ai făcut o greșeală, sentimentul de vinovăție nu-ți va anula greșeala ca prin magie, dar te va face să conștientizezi ce ai greșit și te va învăța cum să faci lucrurile mai bine în viitor.E sănătos să înveți să te simți vinovat pentru ceea ce ai făcut greșit, dacă purtarea ta are un impact dureros și inutil asupra celorlalți, dar a te considera un “om rău” doar prin prisma unei greșeli nu a ajutat pe nimeni. Cel mai adesea convingerea că ești un om rău naște comportamente de “om rău “.Schimbare apare mai repede atunci când: recunoști că ai făcut o greșeală și gândești o strategie pentru corectare ei. Când ne etichetăm avem tendința de a acționa defensiv, fie simți impulsul de a nega greșeala, fie de a contracara, de a justifica, din această cauză devine mai greu să recunoaștem și să corectăm greșeala. Dacă ai făcut cu adevărat ceva rău sau greșit încercă să-ți pui următoarele întrebări:-Ce pedeapsă voi alege să-mi impun?-Cât timp ar trebui să sufăr? O zi, un an, tot restul vieții?-Ești dispus să încetezi să mai suferi după ce expiră sentința? Oare pedeapsa te va ajuta să repari greșeala și să te simți mai puțin vinovat sau te va duce spre un lanț al nefericirilor și mai nefavorabil? Gândirea de acest fel te va ajuta să conștientizezi dacă greșeala a fost intenționată, dacă nu te judeci prea aspru pentru ceea ce ai greșit, dacă nu ai așteptări nerealiste de la tine (nu pot să greșesc). ––––– Bibliografie: 1. Meng Li, Vinovația și compensarea: interacțiunea dintre emoțiile materne și relațiile părinte-copil în familiile de migranți , Relații de familie , 10.1111/fare.12784 , (2022) . 2. MAKING SOMEONE FEEL GUILTY CAUSES, STRATEGIES, AND CONSEQUENCES KRISTIN L. SOMMER AND ROy F. BAUMEISTER 3.David D. Bruse Terapia buena dispozitii, Trateaza depresiva fara medicamente cu ajutorul metodei cognitiv-comportamenale, cap. 8
Ce nu ne omoară, ne face mai puternici? Oare așa să fie?
Numeroase cercetări în psihologie s-au axat, zeci de ani, pe stres și efectele nocive ale acestuia, un subiect des explorat a fost reziliența: capacitatea de a funcționa bine în condiții de traumă, dar ulterior aceștia și-au reorientat atenția pe EFECTELE BENEFICE ale stresului. Pentru mulți dintre noi trauma înseamnă o experiență negativă din copilărie, una pe care nu o uiți toată viața. Folosim tot mai des cuvântul traumă fără să avem o definiție clară asupra acesteia. Pentru lumea academică definirea traumei a fost destul de dificilă, dificultate provenită din faptul că “evenimentul negativ” este subiectiv. Felul în care individul interpretează, trăiește și reacționează la stres este diferit pentru fiecare. Cu alte cuvinte trăirea evenimentului diferă de la o persoană la alta. Administrația Serviciilor pentru Abuzul de Substanțe și Sănătate Mentală s-a reunit pentru a da o definiție clară, iar rezultatul a fost o definiție bazată pe cei trei E, care articulează trei aspecte ale traumei: EVENIMENT, EXEPERIENȚĂ și EFECT. Complexitatea acestor trei componente trebuie luată în considerare atunci când ne referim la traumă. Un eveniment poate fi trăit de toți dar este o experiență unică pentru fiecare. Ce au descoperit studiile?Aceștia au cercetat o multitudine de situații, cum ar fi: bolnavi de Sida, boli de inimă, viol, cancer, agresiuni fizice, prăbușire avioane, infertilitate, incendii, o gamă largă de vicisitudini. Multe studii ne arată că, deși traumele, crizele și tragediile ne pot lovi în multe feluri, există trei feluri în care putem beneficia de pe urma lor: 1. În încercarea de a face față unei provocări, manifestăm capacități ascunse, iar observarea acestor aptitudini ne schimbă părerea pe care o aveam față de noi înșine. Una dintre cele mai importante lecții pe care le putem învăța în urma unei adversități este că: suntem mai puternici decât am crezut. Indiferent de situațiile în care viața ne-a scos la tablă și ne-a surprins cu lecția neînvățată, ne-am descurcat, am găsit o soluție prin care am făcut față situației, asta ne dă încredere că putem face față situațiilor viitoare.Chiar și Biblia ne spune asta:“Necazul produce răbdare, răbdarea produce caracter matur, caracterul matur produce nădejde.”(Pavel din Epistola către Romani 5:3-4) 2. Un alt beneficiu este legat de relațiile din viața noastră. Doar în momente de cumpănă realizezi că sunt oameni cărora le pasă de tine, încercând să sprijine și să ajute cum pot dar și oameni care se îndepărtează, probabil incapabili să-și depășească propriile limite în fața unei situații.În încercarea de a oferi suport și sprijin, dezvoltăm mai multă dragoste, compasiune și iertare, manifestăm comportament diferit față de cei din jur cei și nu ne mai supără situațiile mărunte din viață. 3. Trauma ne schimbă prioritățile și perspectiva asupra prezentului și asupra celor din jur.Cu siguranță ați întâlnit oameni care după o traumă și-au restructurat viața și felul de a gândi, și-au creat noi drumuri mai curate și mai pure decât până atunci. “Ce nu ne omoară ne face mai puternici,” asta afirmă Nietzsche, dacă afirmația lui este adevărată, atunci hiperprotecția din partea părinților, față de proprii copii, în fața adversităților vieții, îi face pe aceștia slabi sau nedezvoltați. Jonathan Haidt descrie în cartea Ipoteza Fericirii, o “ipoteza a adversității”, conform acestei ipoteze oamenii au nevoie de cumpene, de eșecuri și poate chiar de traume pentru a atinge cel mai înalt grad de forță, împlinire și dezvoltare personală. Chiar dacă uneori suntem loviți de tragedii care ne scot de pe șină, în urmă lor suntem mai predispuși să ne modificăm prioritățile: să muncim mai puțin, să petrecem mai mult timp cu oamenii dragi, să mai reducem un pic viteza cu care ne parcurgem drumul vieții și să acordăm mai multă importanță lucrurilor care contează. McAdams ne spune că: “Nu putem avea o poveste de viață interesantă fără vicisitudini.” Deși tragediile care nu sunt depășite pot crea o poveste de viață deprimantă, suferințele majore pot fi necesare pentru a crea o poveste de viață plină de sens. Unii oameni afirmă că suferința i-a ajutat să se transforme, să capete ințelpciune, putere și maturitate.Capacitate de a înțelege o tragedie și de a găsi părțile bune de pe urma acesteia poate fi cheia care duce la creșterea post-traumatică. Psihologii au încercat să înțelegă cine beneficiază de pe urma acestei suferințe și cine se duce la fund. Descoperirile lor arată că optimiștii sunt mai avantajați decât pesimiștii. Optimiștii sunt orientați în general să privească partea bună a lucrurilor și consideră tot răul spre bine. În schimb pesimiștii trăiesc într-o lume cu mai multe amenințări, și mai puțină încredere că vor face față situațiilor. Dar nu-i nimic pierdut, secretul depășirii nu-l reprezintă doar optimismul ci și înțelegerea adversitații, dacă reușiți să înțelegeți lecția pe care ne-o oferă suferința, puteți beneficia în urma acestui proces.Jasmie Pennebakers susține că, deschiderea prin discuții cu prietenii sau psihoterapeutul poate ajuta trupul cât și mintea în urma traumei. Nu vreau să idealizăm suferința, sau să ajungem să credem că doar așa putem crește, nu vreau să minimalizez trăirile dureroase, vreau doar să subliniez că suferința nu este întotdeauna dăunătoare tuturor și că, cheie succesului o reprezintă felul în care alegi să te uiți la ea. BIBLIOGRAFIE : JONATAN HAID, IPOTEZA FERCIRI Armonia dintre stiinta veche si vechea itelepciune, cap. 7 Foloasele adversitatii Abbot , E.A.,Flatland: A romence of many dimensions, editia a6-a, Dover, New York 1952\1884 McAdams, D.P., The psychology of life storie, Review of General Psychology,5, (2001) pp100-122 Bruce D. PERRY, M.D. Ph.D. Oprah Winfrey- CE S-A INTAMPLAT CU TINE? Conversatii despre trauma, rezilineta si vindecare. Elder, G.H.Jr. Children of the great depression, Chicago University, Press Chicago 1974
Stres sau reziliență. Ce alegi?
Traversăm deseori diferite situații și multe dintre ele nu tocmai plăcute, ne surprindem uneori pe noi înșine cu felul în care reacționăm la ele sau cu puterea de care dăm dovadă în acel moment, și ne punem tot felul de întrebări: De ce am avut parte de această experiență? De ce eu? De ce mie? De asta aveam eu nevoie? Ai putea fi surprins dar uneori e tot ce ai nevoie în procesul de maturizare, pentru a învăța, a crește și pentru a dezvolta reziliența. Stresul reprezintă răspunsul nostru emoțional subiectiv la un eveniment stresant. Acesta reflectă importanța pe care noi o acordăm și credința că nu îi vom face față. Ce înseamnă reziliența?Reziliența reprezintă capacitatea de a funcționa bine în condiții de traumă. Este diferența dintre a intra în depresie la pierderea unui loc de muncă și găsirea unei soluții pentru problema în cauză. Este capacitatea de a suporta veștile proaste fără a trăi sentimente de neajutorare. Numeroși cercetători se referă la reziliență ca fiind o capacitate de adaptare, un set de abilități și aptitudini, un soi de flexibilitate. Cercetătorii au identificat doi factori cheie din copilărie care determină reziliența la copii și adulți:– Calitatea și forța relațiilor de sprijin. Dacă în copilărie ne simțim sprijiniți și suntem învățați să privim situațiile ca pe niște impedimente temporare care vor fi depășite, s-ar putea să fim în mod natural, rezilienți , chiar dacă această capacitate a fost învățată.– Mesajele cheie pe care le primim de la persoanele din jur despre cum să înțelegem și să răspundem greutăților. Felul în care persoanele care ne-au crescut, au reacționat la situații determină felul în care și noi reacționăm la situații în viața de adult. Dacă am crescut cu oameni care nu ofereau sprijin și îndrumare sau făceau din orice situație o catastrofă, neajunsurile din copilărie se vor întoarce importiva noastră sub formă neajutorări învățate. Cum? În situatii dificile vom crede în mod firesc că nu le putem face față, când, de fapt e doar un model învățat care se perpetuă. Veste bună! Putem să ne îmbunătățim reziliența în orice moment al vieții noastre. D. Seligman sugerează că, cel mai bun mod de a face acest lucru este prin intermediului optimismului învățat.Tendința de a gândi în diverse situații este foarte importantă. Dacă ne-am rupt o mâna și avem gânduri negative: nu o să mai pot merge la serviciu, situația asta o să dureze o veșnicie, sigur mă vor da afară, atunci nu o să vedem că pentru orice situație sunt mai multe soluții și că deținem resursele necesare pentru a le face față.Dacă schimbăm macajul și gândim: este doar temporar și există ceva ce pot face în privința asta, sunt șanse mari ca, convingerile corecte și constructive să aducă beneficii pe termen lung în modelul nostru de gândire.O altă modalitate prin care putem crește reziliența este Umorul. Oamenii care au capacitatea de a transforma în glumă evenimentele din propria viață, reduc tensiunea și permit sentimentului de joc să pătrundă în gândirea lor și să se plaseze alături de perseverență. Focusarea intenționată a atenției spre aspectele pozitive, cum ar fi: prieteni, muzică, sport, familie, etc., este o altă modalitate prin care ne putem crește reziliența. Prin îndreptarea atenției spre pozitiv, aspectele negative par mai puțin dificile și mai puțin descurajante. Psihoterapeutul Viktor Frankl a constatat că reziliența poate fi întărită prin conștientizarea faptului că, nu evenimentele în sine sunt cele care ne fac rău ci felul în care alegem să ne raportăm la ele. Semificația pe care o dăm evenimentelor este cea care face diferența în felul în care acționăm.El spunea așa: “ atunci când nu aveam capacitatea să schimbăm situația în lumea exterioară, trebuie să ne schimbăm lumea interioară, această este adaptarea prin reziliență.” Cu alte cuvinte, chiar dacă putem pierde controlul asupra lucrurilor exterioare, ne păstrăm controlul și alegerea asupra a ceea ce gândim. Ori de câte ori există schimbări externe, noi uși ni se deschid! Bibliografie:Abramsom, L.Y.,Seligman, M. E. P. Si Teasdale, J.D.(1978)-Learned helplessness in humans: Critique and reformulation. Journal of Abnormal Psychology, vol 87 , no1, pp 49-74.Cyrulnik, B.(2009) Resilience. Londra: Penguin.Frankl V(1964-2009) Omul in cautarea sensului vietii. Bucuresti Meteor Press.Sarah Tomley , Ce-ar face Freud in locul tau ? cap. 5 – Cum pot face fata mai bine momentelor dificile? Editura Trei
Există o modalitate prin care indivizii să-și exercite furia de care au nevoie fără să „plătească un preț”? Este posibil?
Furia este o emoție intensă, trăită ca o supărare foarte mare ce se poate manifesta în două moduri: în exterior: prin cuvinte și comportamente manifestate față de cei din jur; în interior: prin simțirea furiei nemanifestate în exterior. Aceasta mai poate fi definită ca o experiență fizică sau acțiune verbală menită să dăuneze țintei. Furia apare de obicei atunci când suntem împiedicați să atingem un scop important, prin intrevenția necorespunzătoare a unui agent extern.Aristotel susține că furia apare atunci când o amenințare este atribuită unui agent extern „acționând liber.’’ De cele mai multe ori , furia este o mască emoțională, o reacție, pe care o scoatem la suprafață dar în spatele ei se ascunde o emoție secundară. Simțim furie în situațiile în care ne simțim vulnerabili, dar înainte de a simți furie simțim o altă emoție, cum ar fi: tristețe, dezgust, rușine, deznădejde, dezamăgire, umilință ,frustrare. Efectele furiei pot fi și pozitiveÎn funcție de context, nivelurile funcționale ale furiei pot ajuta indivizii să-și atingă obiectivele.Furia poate crește viteza de reacție pentru a ne atinge obiectivele. Dacă sunteți furios este posibil să fiți mai motivat să obțineți rezultatul dorit sau mai determinat să depuneți mai mult efort pentru obiectivele propuse. Sunt oameni care doar atunci când se enervează aduc o schimbare.Furia este sănătoasă atunci când îi folosim energia în scopuri pozitive. Când oamenii sunt furioși, acționează adesea înainte de a gândi.Să ne înfuriem nu este o problemă, problemele apar din modul în care ne exprimăm furia sau ceea ce facem când devenim furioși.Încercarea de gestionare a furiei reprezintă eficiența personală în a face față situațiilor de stres care ne cer răbdare, calm și gândire constructivă pentru rezolvarea lor. Exercitarea furiei poate produce costuri hedonice pe termen scurt dar pe termen lung oamenii care dau drumul furiei într-o formă necontrolată au de șase ori mai multe șanse de a muri de un atac de cord sau de a dezvolta o boală cronică gravă. Exprimarea frecventă a furiei are costuri pentru bunăstarea indivizilor, funcționarea socială și sănătatea fizică.Atunci când ești furios fă un pas în spate, evaluează bine măsura în care exercitarea furiei te îndreptă către o acțiune constructivă sau spre rezolvarea problemelor. Nu e indicat să fii agresiv atunci când ești furios.Una dintre cele mai recunoscute funcții ale furiei exercitate este că ne energizează comportamentul. Furia crește vigoarea cu care acționăm. Acest lucru poate duce la răspunsuri motorii puternice, cum ar fi trântirea ușilor, lovitul cu pumnii în pereți, ridicarea volumului vocii, bruscarea partenerilor. Dezlănțuirea agresivității atunci când ești furios poate avea consecințe grave , atât pentru ține cât și pentru cei din jur, cum ar fi: pierderea locului de muncă, pierderea contractelor profitabile, pierderea relațiilor sociale, pierderea bunurilor , resentimente și lista poate continua. Studiile sugerează că aproximativ 10% din incidentele furiei implică agresivitate și acțiune, restul de 90% se desfășoară verbal, prin cuvinte, de aceea este foarte important SĂ-MI PLANIFIC TACTICA pentru un schimb de opinii eficient. Ingredientele eficiente în gestionare furiei–Autocontrolul prin reevaluarea situației. Rănim oamenii pentru că pierdem controlul propriilor acțiuni și verbalizări. Atunci când ești furios , ia o pauză pentru reevaluarea situației, amintește-ți că nu situația în sine provoacă furia ci felul în care o interpretezi. Credințele pe care le atribui te fac să te simți furios. Gândește-te cum ai putea privi situația fără să te înfurii și ce costuri ar aduce noua perspectivă. –Acceptă ceea ce simți. E normal și sănătos să fii furios, nu te condamna pentru asta. Încearcă să identifici resuresele pozitive din eveniment.–Automonitorizarea reacțiilor la furie. În acest fel observăm costurile și beneficiile reacțiilor noastre la furie. Identificând frecvența, intensitatea, latenta, cu care apar, devenim mai conștienți de propriile nostre mecanisme de apărare și dacă acestea sunt declanșate de semnale false.–Spune STOP impulsului de a acționa atunci când ești furios. Un remediu eficient în reducerea furiei este întârzierea acesteia. Intârzierea unui moment poate face diferența dintre o comunicare eficientă sau un schimb tăios de replici. Creați spațiu și timp de gândire înainte de a acționa. Bibliografie: 1.Ștefan Hofmann, The effect of emotion regulation strategies on anger. 2.Anni Townsend Assertiveness and diversity. Palgrave, 2007. , 3.J. A., & Williams, L. E. (2007). On the nonconscious regulation of emotion. În J. Gross (Ed.), 4.Seligman, M., & Csikszentmihalyi, M., Positive psychology: An introduction. American. 2000. 5.Leonard Berkowitz and Eddie Harmon-Jones,Toward an Understanding of the Determinants of Anger 2004. 6.Adelmann, P. K., & Zajonc, R. B. (1989). Facial efference and the experience of emotion. Annual Review of Psychology, 40, 249–280. 7.Baron, R. A., & Bell, P. A. (1975). Aggression and heat: Mediating effects of prior provocation and exposure to an aggressive model. Journal of Personality and Social Psychology, 31, 825–832 8.Editura Catarsis , Managementul furiei,2021 9.Atkinson,R.L.; Atkinson,R.C., Introducere în Psihologie. 10.Dănuț Simion SIMION, Managementul furiei în cadrul organizațiilor de muncă.