Psihologul britanic John Bowlby a descris atașamentul ca fiind o „conexiune psihologică de durată între ființele umane.” Bowlby era interesat să înțeleagă anxietatea și suferința pe care copiii le experimentează atunci când sunt separați de îngrijitorii lor principali.
Ce este atașamentul?
Tema centrală a teoriei atașamentului este că îngrijitorii primari care sunt disponibili și receptivi la nevoile copilului îi permit copilului să dezvolte un sentiment de securitate. Copilul învață că îngrijitorul este de încredere, ceea ce creează o bază sigură pentru ca, copilul să exploreze apoi lumea.
Cu alte cuvinte, relația timpurie cu îngrijitorii tăi stabilește scena pentru modul în care vei construi relații ca adult.
Factorii care influențează atașamentul:
Deși acest proces poate părea simplu, există câțiva factori care pot influența cum și când se dezvoltă atașamentele, inclusiv:
Copiii care nu au o figură de îngrijire primară, cum ar fi cei crescuți în orfelinate, pot eșua în a dezvolta sentimentul de încredere necesar pentru a forma un atașament.
Atunci când îngrijitorii răspund rapid și consecvent, copiii învață că pot depinde de oamenii care sunt responsabili pentru îngrijirea lor, care este fundamentul esențial pentru atașament. Acesta este un factor vital.
Aceste interacțiuni timpurii sunt stocate în circuitele neuronale ale creierului.
Până la 12-18 luni tiparele noastre de atașament devin matriță pentru relaționarea ulterioară cu oamenii.
Aceste tipare funcționează la nivelul memoriei implicite ghidându-ne comportamentul din relații și așteptările pe care le avem de la ceilalți.
Atunci când e prezentă conectarea din partea părinților ni se formează credința că e în regulă să ne exprimăm nevoile și există așteptarea că aceste nevoi să fie satisfăcute.
Tipuri de atașament:
Atașamentul Securizant
Este exprimat prin faptul că simțim siguranță în asumarea responsabilității pentru propriile greșeli și eșecuri. Suntem dispuși să căutăm ajutor atunci când e necesar. Există un confort în exprimarea sentimentelor, speranțelor și nevoilor. Există o satisfacție când sunt alături de ceilalți. Căutarea sprijinului și a confortului din partea partenerului, fără să existe apariția anxietății în cazul separării. Conflictul este gestionat prin modalități sănătoase.
În cazul persoanelor cu un stil de atașament sigur, este probabil că îngrijitorul principal a fost capabil să rămână implicat reușind să își gestioneze eficient propriul distres.
Atașamentul Anxios
Tânjesc după intimitate emoțională, dar își fac griji că alții nu vor să fie cu ei. Au nevoie de reasigurări constante privind iubirea partenerului. Simt furie și frustrare când nevoile de atașament nu sunt satisfăcute.
Este probabil că părintele a fost inconsecvent, uneori implicat și receptiv la necesitățile din copilărie, alteori indisponibil sau distras. Este posibil că această inconsecvență astfel, să ofere un model pentru comportamentul din relațiile ulterioare.
Atașamentul Evitant
Este dificil să se apropie de ceilalți, să aibă încredere sau să depindă de ei.
Invinovatirea celuilalt pentru eșecul relației, când, de fapt, se consumă din cauza trăirilor intensificate de valoare personală redusă. Se protejează de propriile emoții.
Cu cât cineva încearcă să se apropie de ei sau cu cât un partener devine mai „needy”, cu atât există tendința mai mare de retragere. Lăsând impresia că nu le pasă prea mult de relații.
Este posibil că părintele să nu fi reușit să fie disponibil emoțional.
La vârstă adultă, oamenii cu acest tip de atașament învață să aibă grijă de propriile nevoi, neconsiderand că trebuie să îi deranjeze pe ceilalți cu nevoile lor. Furia este permisă deoarece creează distanță, mai degrabă decât apropiere.
Acest stil relațional este descris de Psihoterapeutul David Wallin că fiind “precaut în față fuziunii, sabotand iubirea”.
Atașamentul dezorganizat
Provine din frică intensă, adesea că urmare a traumei, neglijenței sau abuzului din copilărie. Adulții cu acest stil de atașament nesigur tind să simtă că nu merită dragoste sau apropiere într-o relație.
Dificultăți în controlarea emoțiilor din cauză că nu au avut susținere în deprinderea acestui lucru în copilărie.
Caracterizați de imprevizibilitate. Teamă de a fi răniți, îi face să nu se apropiere de alți oameni, chiar dacă își doresc.
Vestea bună este că ne putem rescrie tiparul, atașamentul sigur putând fi atins.
Ne luptăm cu moștenirea trecutului, cu cât înțelegem aceste aspecte la un nivel mai profund, nu ne vom mai situa pe un piedestal mai jos sau mai sus față de partenerii noștri. Vom înțelege că diferențele dintre noi apar din cauza unei vechi “programări”.
Tiparul relațional poate fi refăcut dacă avem conștientizare de sine netematoare, onesitate, feedback valoros din partea apropiaților.
Bibliografie:
https://www.verywellmind.com/what-is-attachment-theory-2795337
Main, M., & Weston, D. R. (1981). The Quality of the Toddler’s Relationship to Mother and to Father: Related to Conflict Behavior and the Readiness to Establish New Relationships. Child Development, 52(3), 932–940. https://doi.org/10.2307/1129097
How the greatest psychotherapists would solve your everyday problems Kindle Edition by Sarah Tomley
